De ce este bine să fi elev la Borcea


Bineînţeles, încă de la cele mai fragede vârste cu toţii au vise măreţe, care de multe ori se pot împlini printr-o educaţie bine pusa la punct. Înainte de marea alegere a centrului universitar, alegerea unui liceu pentru următorii patru ani rămâne o decizie foarte importantă, decisiva chiar. Deci ce facem? Există, bineînţeles, numeroase licee de prestigiu care concurează între ele şi fură laurii concursurilor naţionale şi internaţionale... sau stabilesc ultimele tendinţe în materie de modă. Poate concura un liceu dintr-un oraş mic aproape lipsit de perspective cu aceste "VIP"-uri ale liceelor?
Răspunsul ar putea foarte simplu "da", sau cel puţin acest lucru îl demonstrează Colegiul Tehnic Ion Borcea din Buhuşi, care încă rămâne între preferinţele elevilor şi părinţilor din oraş şi împrejurimi. Cum spunea un cântec, "avem de toate", şi aici mă refer strict la partea materială; în ultimii ani cabinetele de fizică, informatică şi chimie au fost renovate şi echipate; a fost organizat un centru de informare şi documentare, care arată foarte bine în portocaliu, cu materiale de referinţă, altfel greu accesibile din cauza preţurilor şi mai ales un ultim proiect a dus la construirea unei săli de sport care oferă toate condiţiile ce ar putea fi dorite, astfel încât scutirea chiar devine un moft.
Bine, bine, dar cu profesorii cum stăm? Stăm bine, acesta este răspunsul. Colectivul didactic al liceului include profesori foarte bine calificaţi, atât tineri cât şi mai experimentaţi, unii cu stagii de pregătire în alte ţări sau coordonatori de proiecte de schimb cultural, cum a fost cel cu Lituania (parcă nu mai suntem aşa de rupţi de lume). Rezultatele la olimpiade rămân notabile în fiecare an, ba mai avem si un club de dezbateri care face ce face şi tot mai "fură" nişte premii atât la competiţiile regionale cât si naţionale în fiecare an.
Tot nu sunteţi convinşi? Atunci faptul că mulţi elevi buhuşeni sunt acum studenţi la universităţi de prestigiu (şi de multe ori pe locuri fără taxă) în marile oraşe din România sau chiar din alte ţări ar trebui sa fie un indicativ clar că la “Borcea” se face carte.
În fond, nu e vorba de maşinile de lux parcate lângă liceu. E vorba de motivaţie, interes şi devotament în unul din puţinele centre "active" din oraş, şi încă ce activitate!

Mara Bujor, absolventă 2009